O scurta istorie a Grădiniței StejĂrelul Cajvana

Atestat documentar la 3 iulie 1575, satul Cajvana este un sat cu oameni harnici și înțelepți care știu să-și rostuiască viitorul cum l-au dorit strămoșii: liber, demn, strălucit.

Deși au mai fost câteva încercări de a lumina mințile copiilor, școala începe  destul de târziu în Cajvana față de alte localități. Cronica parohială consemnând : „La 1 noiembrie 1899 începe învățământul sub conducerea învățătorului Mihai Bumbu”. Construirea Căminului Cultural, care s-a dat în folosință în 1951 a făcut posibilă alocarea unui spațiu pentru înființarea unei grupe de grădiniță. An de an, numărul de grupe din învățământul preșcolar a crescut astfel:

1960- se înființează o grupă de preșcolari care învață în incinta școlii nr.2 ,,Ivan”

1965- se înființează a treia grupă de preșcolari care învață în localul Școlii de Centru ( actualul corp A al Liceului Tehnologic Cajvana)

În următorii ani, numărul copiilor preșcolari fiind în creștere s-au înființat grupe în casele oamenilor.

1970-Grădinița Ilițoi George- 1 grupă de preșcolari

        – Grădinița Popovici Vasile- 1 grupă de preșcolari

1971- se dă în folosință o sală de grădiniță în incinta școlii ,,Răcari” (actualul corp C al Liceului Tehnologic Cajvana)

1976-1978- Grădinița Radu Gheorghe-1 grupă

                  -Grădinița Gurău Tănase- 1 grupă

                  -Grădinița Gurău Ion-1 grupă

                  – Grădinița Boca Costan- 1 grupă

1997- se dă în folosință al doilea local de grădiniță ,, Căsuța Piticilor” cu două săli de grupă și o clasă pentru învățământul primar.Dinamica grupelor de preșcolari arată astfel:  în anul 1980 erau 6 grupe, în 1990 – 10 grupe, în anul 2000 – 18 grupe,  în anul 2001 – 24 de grupe,  în anul 2013- 16 grupe, în 2018 – 19 grupe, în anul 2021 – 23 grupe.  Astăzi funcționează 24 grupe de preșcolari cu un efectiv de 500 preșcolari

În ianuarie 2006  grădinița primește numele de Grădinița cu Program Normal Nr.1 Cajvana și funcționează ca unitate cu personalitate juridică.  Din  anul 2018 grădinița primește numele Grădinița cu Program Normal ,,Stejărelul” , nume dat după stejarul multisecular din centrul orașului, cel mai bătrân arbore din România, arbore sub umbra căruia s-a odihnit Ștefan cel Mare, domnul Moldovei.

În anul școlar 2020/2021 s-a dat în folosință Corpul C al grădiniței cu patru săli de grupă, local construit prin PNDL iar în anul școlar 2021/2022 se vor finaliza lucrările la Corpul D care cuprinde 4 săli de grupă construit din fonduri europene prin POR, Axa 10.

 

Astăzi, Grădinița cu Program Normal ,,Stejărelul” Cajvana beneficiază de 9 locații: 3 spații proprii, 2 spații amplasate în școli și 4 spații închiriate de la cetățeni, unde își desfășoară activitatea 24 educatoare, care își pun talentul, cunoștințele și dragostea în munca de instruire și formare a 500   preșcolari, numărul acestora crescând an de an.